Află dacă suferi de boala arterială periferică cu ajutorul IGB

Știai că durerea la mers, la nivelul mușchilor fesieri, coapsei sau gambelor poate fi un semn al unei afecțiuni cardiovasculare? Este vorba despre boala arterială periferică, apărută ca urmare a îngustării și ulterior a blocării arterelor de la picioare din cauza depunerilor de colesterol, ceea ce face ca țesuturile să nu mai primească suficient sânge ca să funcționeze normal.
Extrem de utilă în evaluarea circulației de la nivelul picioarelor și în diagnosticarea bolii arteriale periferice este indicele gleznă – braț (IGB).
Ce este indicele gleznă – braț (IGB)?
- este un test nedureros, care durează de regulă 5-10 minute și se realizează prin aplicarea în jurul gleznelor și a brațelor a unor manșete pneumatice care se umflă și se desumflă automat;
- în felul acesta este măsurată, prin comparație, tensiunea arterială de la nivelul gleznei cu cea obținută la nivelul brațului. Un rezultat normal se încadrează între valorile de 1.0 – 1.4, iar o valoare a IGB-ului sub 0.5 indică o boală arterială severă;
- metoda de calcul este de împărțire a valorii tensiunii arteriale măsurate la nivelul membrului inferior la cea obținută în cazul membrului superior.
Cui se adresează investigația IGB?
- Persoanelor care manifestă durere în timpul mersului la nivelul mușchilor fesieri, coapsei sau gambei
- Pacienților dislipidemici (cu valori crescute ale colesterolului LDL)
- Persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat, care au un risc foarte mare de a dezolta afecțiunea
- Persoanelor care fumează frecvent
Așadar, dacă și tu te regăsești printre aceste categorii de risc, programează un consult la Cardio Clinique NCS, la Dr. Sava Nicoleta, medic primar cardiolog, care efectuează investigația de măsurare a indicelui braț-gleznă, oferind astfel pacienților informații importante despre starea lor de sănătate și măsurile pe care trebuie să le ia pentru a preveni complicațiile cardiovasculare.
*Acesta este un articol informativ și nu înlocuiește consultul de specialitate. Pentru a beneficia de recomandări personalizate și un consult de cardiologie, vă invităm să efectuați o programare la un medic cardiolog. Vă mulțumim!
Sursă foto: Freepik.com